miercuri, 9 august 2017

Actualizare 9 August 2017


Mi-aș fi dorit ca această actualizare să fie una plină de bucuria adusă de deschiderea Porții Leului, dar, sincer, este una plină de tristețe și, totuși, speranța că lucrurile vor evolua înspre un nivel de conștiință care să nu mai poată fi manipulat cu atâta ușurință de către cei interesați să o facă.

Celor care pot vedea și înțelege ce se întâmplă, de fapt, nu le rămâne altceva de făcut decât să se retragă în ei înșiși/ele însele și de acolo să răspândească în jurul lor liniște, pace, calm, iubire și compasiune. În măsura în care pot și ei să o facă, pentru că este destul de greu să rămâi în echilibru când ești înconjurat de energiile de vibrație joasă pe care unii le răspândesc cu dărnicie în jurul lor. Nu uitați că perseverența este mama reușitei.

Am învățat, pe propria-mi piele, că este mai înțelept ca în astfel de momente să mă retrag cât mai mult posibil din viața cotidiană pentru că pentru mulți ceea ce eu reprezint pentru ei este ca ceea ce se crede a reprezenta roșul pentru tauri – de fapt, nici măcar nu știm ce reprezintă roșul pentru tauri, sau cel puțin eu nu am găsit nici un studiu pe această temă – și își varsă asupra mea toate frustrările și neîmplinirile lor personale.

Așa că, atunci când se anunță valuri de o magnitudine cum sunt cele din această lună, prefer să mă retrag cât de mult posibil din interacțiunile cu ceilalți, acolo unde se poate. Mă ancorez cât mai solid posibil în Mama Pământ, în Sinele meu mai înalt și în Sursă, și de acolo răspândesc cât de mult calm, pace, iubire și compasiune pot.  

Nu este o treabă ușor de făcut, dar mă concentrez pe divinul din fiecare și conștientizez faptul că aspectul persoanei din fața mea este doar un aspect al ei/lui și încă unul care are nevoie de multă iubire și înțelegere, sentimente pe care nu le primește de la cine ar avea nevoie să le primească: purtătorul lor, gestionarul lor sau oricum ați simți să îl/o numiți.

Atunci când purtătorul lor nu este în măsură să le recunoască și să le ofere ceea ce au nevoie, ele se manifestă cu putere în exterior căutând ceea de ce au cea mai mare nevoie: IUBIRE și COMPASIUNE. Dacă le găsesc, este posibil să se ”hrănească” și să se calmeze, dar asta nu înseamnă că vor înceta să se manifeste până în momentul în care vor primi ceea ce doresc de la cine doresc: de la cel/cea care este responsabilă de ele.

Până când nu vor fi aduse în armonie, aspectele neglijate, refuzate, reprimate și ascunse vor continua să se manifeste în acest fel. Nimeni nu poate să ne aducă aspectele dezechilibrate în echilibru, în afară de noi înșine. Armonia noastră interioară nu poate fi cumpărată, împrumutată, mimată, pentru că ea ori este, ori nu este și ceea ce manifestăm este ceea ce suntem, ca ființă umană, la un moment dat.

Este nevoie să mai înțelegem ceva: deși conștiința noastră nu este legată de corp și poate evolua independent de corpul fizic uman, ea nu poate depăși cu foarte mult nivelul acestuia pentru că apare incompatibilitatea între ele și acest lucru duce la părăsirea corpului care nu poate susține un nivel de conștiință cu mult mai înalt în vibrație decât vibrația lui proprie. Acesta și este motivul principal pentru care ridicarea vibrației corpului este atât de importantă.

Un alt factor care condiționează armonia dintre conștiință, corp și mediul nostru este acordarea vibrației noastre atât la nivel de corp fizic uman cât și la nivel de conștiință cu vibrația Mamei Pământ. Suntem ființe umane care pentru a fi echilibrate la nivel fizic este nevoie să fie acordate la rezonanța Pământului. Pentru o stare de funcționalitate optimă nu putem depăși vibrația Pământului cu mai mult de 0,5 nivele față de cea a Pământului.

Da, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, în funcție de echilibrul la nivel fizic și de nivelul de conștiință atins de fiecare dintre noi, putem să ne ridicăm vibrația cu mai mult de atât prin meditație sau alte practici energetice, dar nu putem rămâne foarte mult timp în acea stare fără riscul de a ne crea probleme în echilibrul necesar dintre sistemul fizic și sistemul energetic.

Nu evadarea din realitatea care ne înconjoară este răspunsul, ci conștientizarea faptului că NU aparținem acestei realități care pare a fi din ce în ce mai interesantă în momentul în care o putem privi din perspectiva Sinelui Mai Înalt și/sau a Sufletului. Tot mai mult înțelegem că nu există o ”rețetă” în a face față acestor provocări, ceea ce ne motivează și pe noi să căutăm și găsim în noi tot mai multe răspunsuri care să ne îmbogățească și pe noi cu o cunoaștere mai mare.

În încheiere vă recomand să vă aduceți aminte întotdeauna că nimic nu este așa cum pare, că nu avem de unde ști ce, de ce, pentru ce, persoana din fața noastră se manifestă așa cum se manifestă. Să nu ne mai adăugăm și noi propriile noastre neacceptări și/sau frustrări la cele existente deja pentru că nu este cazul să amplificăm ceea ce nu este de amplificat, iar noi am învățat cum să ne descurcăm cu propriile noastre provocări.

Să nu uităm că indiferent care este întrebarea, sau situația, răspunsul este întotdeauna IUBIREA!

O zi minunată, plină de magie și de o fericită anticipare vă doresc!

Munay,

Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.