Madeira văzută de mine

După o vacanță de vis în Madeira, cu oameni minunați, loc care poate fi numit Raiul pe Pământ, un model de curățenie, respect și grijă față de natură, excepție făcând unii dintre turiștii care și-au luat cu ei obiceiurile necivilizate, iată-mă din nou acasă.

Foarte pe scurt am să vă relatez câteva ciudățenii, ca să le spun așa, legate de această insulă. Geografic vorbind, Madeira este o insulă aflată în Oceanul Atlantic situată la o distanță de 580 de km de coasta africană, 860 de km de Lisabona și 400 de km de Insulele Canare. O insulă muntoasă, în special din bazalt, situată undeva în mijlocul Oceanului Atlantic, dar care are totuși izvoare de apă dulce. Pentru mine personal este o chestie uimitoare.

Descoperită în anul 1418 în urma unei furtuni pe mare, insula a trecut prin obișnuita defrișare a pădurilor pentru a face loc culturilor de cereale necesare oamenilor. Din vechile păduri ale Madeirei nu a mai rămas mult și ele au fost trecute sub protecția UNESCO. Au aclimatizat în schimb eucaliptul și bambusul, dar eucaliptul nu s-a dovedit o alegere foarte bună, lucru dovedit de incendiul de anul trecut din 9 august care a produs imense pagube materiale și pierderi de vieți omenești.

Incendiul a fost provocat de o persoană aflată sub influența unor droguri, după cum ne-a spus ghidul, care se află acum în închisoare pentru o perioadă de 40 de ani având în vedere că au fost 3 morți și pagube materiale foarte mari care nici acum nu au fost în totalitate remediate, și aici mă refer la casele oamenilor, pentru că pădurea nici vorbă. Zeci de km pătrați cu trunchiuri de copac carbonizate, cu ceea ce au fost cândva crengi îndreptate spre cer ca într-o rugă mută.

Am spus că eucaliptul nu a fost o alegere foarte bună, deoarece eucaliptul prin uleiurile sale volatile a fost un catalizator al incendiului. Și totuși, eucaliptul este cel care își revine cel mai bine, iar zonele cultivate cu eucalipt încep să fie limitate pentru că pun în pericol pădurile seculare, ce a mai rămas din ele, pentru că eucaliptul crește mult mai repede decât copacii tradiționali ai Madeirei.

Ce m-a impresionat extrem de mult este sistemul lor de irigație natural pe care ei îl numesc ”levada”

și care este un sistem de conducere a apei de la izvoare peste tot pe insulă, lucru care le permite să aibă nu numai apă potabilă, dar și să susțină plantațiile de bananieri, de viță de vie și de alte legume și cereale pe care le cultivă pe mici suprafețe terasate după modelul celor din America de Sud și Asia. Interesant nu? Au un respect deosebit pentru Natură, pentru Pământ și pentru tot ceea ce acestea le oferă.

Ceea ce m-a mai impresionat este dorința de pace a acestor oameni, dorință care s-a materializat în ridicarea unui monument dedicat păcii reprezentat de statuia Mariei Magdalena, Nossa Senhora da Paz, în localitatea Terreiro da Luta, unde în 1916 un submarin german a torpilat și scufundat 3 vapoare, unul francez și două britanice.                                                                                                                   
Pentru a-și exprima dorința de pace, la sfârșitul primului război mondial, au recuperat lanțurile de la ancorele celor 3 vapoare scufundate și sute de oameni le-au cărat în spinare astfel încât să nu atingă pământul, pentru a înconjura soclul pe care era așezată statuia și este astfel fixat încât nu atingă nici aici pământul. Dorința lor a fost ca războiul să se încheie odată pentru totdeauna. Se pare că, din păcate, dorința lor nu s-a împlinit încă.     

                                                                

Principala lor sursă de venit este turismul, iar o altă sursă importantă este exportul de banane, niște banane mai micuțe decât cele pe care le găsim în comerț, dar mult mai dulci. Pentru mine a fost un adevărat paradis pentru că eu sunt o consumatoare serioasă și hotărâtă de fructe și să le consumi de la ele de-acasă, este un deliciu, au un cu totul și totul alt gust. Pentru iubitorii de ceapă verde, este identic cu consumul cepei verzi pe care o iei din grădină, o speli și o consumi imediat. 

Deși nu au plaje naturale foarte multe, și-au construit câteva. Au importat nisip din Maroc, plajele cu nisip galben, pe care le-au construit în locuri în care au putut amenaja un fel de piscine naturale, dar care comunică și sunt alimentate din Ocean. Într-un alt loc am fost pe o plajă cu nisip negru, provenit din măcinarea foarte fină a bazaltului. Au și plaje cu pietriș, dar nu sunt atât de căutate ca și celelalte.

Suprafața accidentată a Madeirei nu le-a permis să construiască o pistă de aterizare/decolare, așa că și-au construit

una în 1964 pe malul mării, în Machico, un oraș de pe malul oceanului, aeroport considerat a fi al doilea cel mai periculos din Europa, după cel din Gibraltar, și pe locul 9 în lume, deși nu a avut decât un singur accident aviatic de când există, în 1977.  Acest aeroport a câștigat în 2004 premiul IABSE pentru structura sa, premiu considerat a fi Oscarul pentru inginerie structurală la nivel mondial.

Cu o populație de cam 270.000 de oameni pe o suprafață de 801 km², este mai mult decât clar că acești oameni au trebuit să găsească modalități de a conviețui împreună într-un mod cât mai pașnic și corect pentru toți. Își au și ei provocările lor, dar ceea ce au putut realiza este un model pentru orice societate.

Trecând prin zeci de km de tunele săpate în munte, cel mai lung tunel are 3168 de m, umblând prin munți și văzând levadele lor și modul în care au îmbinat construcția levadelor cu potecile pentru turiști, mi-a fugit gândul mai mult de o clipă la munții noștri și la autostrăzile noastre.

M-am întrebat oare cu ce diferă ei de noi? Să fie faptul că trăiesc pe o insulă în comunități în care oamenii știu că dacă nu lucrează împreună și nu se alătură în realizarea unor obiective, existența lor stă sub semnul întrebării? I-am văzut adunând gunoaiele aruncate de turiștii necivilizați fără să aștepte să vină serviciile de salubritate să o facă.

Pentru ei, insula lor este casa lor. Oare cum ar fi dacă pentru noi, oamenii, Pământul ar fi casa noastră, indiferent de locul în care ne aflăm, culoarea pe care o avem, sexul pe care îl avem, convingerile și credințele religioase pe care le avem? Vestea bună este că el există deja, mai trebuie doar să-l manifestăm cât mai mulți dintre noi pentru a putea fi adus în realitatea noastră de zi cu zi.

Namaste!

Monica Poka